Uniunea Europeană a anunțat prelungirea cu un an a sancțiunilor sale împotriva Belarusului, denunțând "absența unei îmbunătățiri" la capitole importante precum respectarea drepturilor omului, statul de drept și democrația din această țară, relatează France Presse.
- Publicitate -
"Statele membre au prelungit sancțiunile Uniunii Europene împotriva Belarusului până la 31 octombrie 2014", a precizat Consiliul Uniunii Europene, într-un comunicat. "Nu au fost eliberați toți deținuții politici, niciun prizonier eliberat nu a fost reabilitat, iar respectarea drepturilor omului, a statului de drept și a unor principii democratice nu a înregistrat progrese în Belarus", a adăugat comunicatul, reluând aproape cuvânt cu cuvânt termenii utilizați și anul trecut la precedenta decizie similară.
Lista de persoane și entități vizate de sancțiuni a fost revizuită ușor în jos, trecând de la 243 anul trecut la 232 de persoane supuse unei interdicții de viză și unei înghețări a activelor, în timp ce numărul companiilor aflate în aceeași situație a scăzut la 25 de la 32. Un embargo asupra armelor și materialelor ce pot fi folosite în scop represiv este în vigoare din iunie 2011.