Un nou conflict armat mocnește la porțile Europei

de Cuget Liber Joi, 07 Iunie 2012 704
Azerbaidjanul a acuzat Armenia că a ucis cinci soldați ai săi într-un incident la frontiera dintre cele două țări, la o zi de la anunțul Erevanului potrivit căruia trei soldați ai săi au fost uciși de azeri, relatează AFP.
"Patru militari ai forțelor armate ale Azerbaidjanului au fost uciși în cursul nopții și un altul a murit ulterior, după ce armenii au deschis focul la frontieră", a afirmat ministerul azer al Apărării într-un comunicat.
Potrivit aceleiași surse, aceste schimburi de focuri au avut loc în timp ce un grup de sabotori armeni a încercat să treacă de liniile armatei azere, în nord-vestul țării.
Anterior, Armenia a acuzat armata azeră că a ucis trei soldați armeni în timpul unei incursiuni în Nagorno Karabah, regiune separatistă cu majoritate armeană în Azerbaidjan, devenită enclavă controlată de Armenia, în urma unui conflict armat după dezmembrarea URSS.
Aflat luni în vizită la Erevan, în cadrul unei turneu diplomatic în Caucaz, urmând să ajungă la Baku, secretarul de Stat american, Hillary Clinton, s-a declarat "foarte îngrijorată" de tensiunile intensificate între Armenia și Arzebaidjan.
"Utilizarea forței nu va rezolva conflictul din Nagorno Karabah, deci forța nu trebuie folosită", a subliniat aceasta.
La sfârșitul lui aprilie, președintele armean, Serge Sarkissian, a avertizat Azerbaidjanul, promițând o reacție "corespunzătoare" a armatei armene în incidentele repetate dintre cele două state.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei