Un poliţist din Neamț, plecat în concediu, face un tur al Europei cu o mașină pe care scrie "Jos mafia din Poliţia Română"

de Isabel Andreea ANDRIEȘ Vineri, 05 August 2022 155
Un poliţist din Roman, Județul Neamț, plecat în concendiu într-un tur al Europei, a trecut prin Viena şi Praga cu un microbuz inscripţionat cu mesajul "Jos mafia din Poliţia Română", potrivit Antena3.ro

Neamţ, sunt postate afişe deloc măgulitoare la adresa Poliţiei Române şi a MAI. Pe ele scrie "Jos mafia din Ministerul Afacerilor Interne, Jos mafia din Poliţia Română!", în timp ce pe lunetă este alt mesaj, în engleză: "Stop abuse (of power) in the Ministry of Internal Afairs of Romania. Stop abuse (of power) in the Romanian Police".
Agentul, până de puţin timp lider al Sindicatului Europol Neamţ şi vicelider la nivel naţional, a plecat cu mașina astfel inscripționată într-un tur al Europei, într-un gest de a lua atitudine faţă de unele aspecte care se petrec în instituţiile menţionate, 
Ioan Cănărău a afirmat că în capitatele europene vizitate, pe 3 şi 4 august 2022, a fost abordat de români: "Da, m-au oprit destui. Chiar la Donauturm Wien am vorbit cu un domn din Baia Mare, iar altul mi-a zis că este frumos şi inspirat mesajul de pe maşină. Apoi, pe o stradă, chiar în apropierea parlamentului austriac, cineva mi-a zis că din cauza corupţiei a plecat din România".

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei