Uniunea Europeană cere aplicarea rapidă a Acordului de la Geneva

de Cuget Liber Miercuri, 23 Aprilie 2014 97
Uniunea Europeană a cerut, marți, aplicarea rapidă a Acordului de la Geneva, pentru detensionarea situației din Ucraina.

"Cerem tuturor părților să respecte termenii și condițiile Acordului de la Geneva. (...) Toate prevederile Acordului trebuie aplicate", a declarat Michael Mann, purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă.

"Așteptăm să vedem aplicarea Acordului pe teren. Am văzut deja semne că s-ar aplica, ceea ce este bine", a subliniat oficialul UE.

Acordul de la Geneva, semnat între SUA, UE, Rusia și Ucraina, prevede retragerea insurgenților proruși din instituțiile pe care le ocupă, dezarmarea grupărilor ilegale și descentralizarea administrativă.

Președintele ucrainean, Oleksandr Turcinov, a declarat, marți, că acțiunile insurgenților proruși din estul Ucrainei anulează Acordul de la Geneva. De asemenea, vicepreședintele Statelor Unite, Joseph Biden, a cerut Rusiei să retragă trupele de la frontierele Ucrainei.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei