Președintele Partidului Democrat Liberal, Vasile Blaga, a cerut demisia de onoare a Executivului Ponta, susținând că actualii guvernanți se fac vinovați de faptul că CCR a fost pusă în situația de a amâna o decizie privind referendumul din 29 iulie.
- Publicitate -
"PDL nu a contestat niciodată deciziile Curții Constituționale. Modul în care USL și-a contestat la Curtea Constituțională propria organizare a referendumului prelungește criza politică din România, declanșată de USL, cu încă 40 de zile. Decizia nu este sub nicio formă imputabilă judecătorilor CCR, ci Guvernului USL care își bate efectiv joc de români, de legile statului, de statul de drept", a declarat, într-o conferință de presă, Vasile Blaga.
Președintele PDL a subliniat că regulile după care s-a desfășurat referendumul au fost impuse de Guvernul USL și tot Guvernul USL este cel care, pentru prima dată în 22 de ani de când funcționează Curtea, dă date care contrazic flagrant pe cele de acum câteva săptămâni și care au stabilit bazele organizării și stabilirii cvorumului la scrutinul popular. El a reamintit că, pe 24 iulie, ministrul de Interne, Ioan Rus, declara că, potrivit listelor actualizate, numărul cetățenilor români cu drept de vot este de 18.292.514, iar miercuri MAI a confirmat această cifră, la solicitarea CCR.
"Iar astăzi același minister a transmis o nouă adresă CCR prin care susține că nu garantează pentru exactitatea datelor comunicate. Această comunicare contradictorie a stat la baza deciziei CCR. Gestul de astăzi al Ministerului de Interne impune de-misia de onoare a întregului Guvern care a organizat acest referendum. Sigur, dacă mai are onoare", a spus Vasile Blaga.
Liderul democrat-liberalilor a adăugat că mergând pe ideea comunicată de Ministerul de Interne ar trebui anulate și alegerile locale.
"Mergând pe ideea comunicată astăzi (joi - n.r.) de Ministerul de Interne, ar trebui anulate alegerile locale pentru că numărul consilierilor locali și al celor județeni este stabilit în funcție de numărul celor înscriși în listele electorale permanente. Toate acestea mă fac să cred că am intrat în etapa a II-a a loviturii de stat orchestrată de USL, mistificarea datelor legate de populația României. Se pare că, de la început, planul USL a fost de a bloca prin abuz și mistificarea adevărului revenirea președintelui ales Traian Băsescu la Cotroceni, indiferent de votul da sau nu, indiferent de prezență, indiferent de validarea sau invalidarea acestui proces", a mai declarat președintele PDL.