Viitorul cablu submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră, un record mondial

de Cuget Liber Duminică, 18 Decembrie 2022 161
Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră va avea o capacitate combinată de 3 gigawaţi şi va „stabili un record mondial în termeni de lungime”, a declarat ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto, citat de agenţia MTI, consultată de Agerpres.
 
Szijjarto a spus că o companie italiană pregăteşte studiul de fezabilitate pentru proiect, la un cost de 2,5 milioane de euro acoperit de Banca Mondială. Studiul ar urma să fie încheiat până la finalul anului viitor şi lucrările de construcţie vor dura apoi încă 3-4 ani.
Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au semnat, la Bucureşti, Acordul privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. Documentul este fundamentat pe interesele celor patru state legate de consolidarea securităţii energetice naţionale şi regionale şi a conectivităţii în bazinul Mării Negre, diversificarea surselor de aprovizionare, valorificarea potenţialului de producere a energiei regenerabile din zona caspică şi creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic naţional. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei