Duminică, 07 Iunie 2026

11 oameni au murit noaptea trecută într-un incendiu de la o casă de bătrîni din Rusia

de Cuget Liber Marţi, 15 Decembrie 2020 617 1 min citire
11 oameni au murit noaptea trecută într-un incendiu de la o casă de bătrîni din Rusia
Directorul căminului de bătrâni din Rusia unde 11 oameni au murit noaptea trecută într-un incendiu a fost reţinut sub bănuiala de omucidere din neglijenţă, au anunţat autorităţile, transmite dpa, citată de Agerpres.
Potrivit media de stat, autorităţile consideră că incendiul a izbucnit din cauza „manipulării neglijente a focului” folosit pentru încălzirea clădirii de lemn cu un etaj care adăpostea căminul din satul Işbuldino, în regiunea Başkortostan din Munţii Urali. Directorul în vârstă de 43 de ani ar putea fi acuzat de neglijenţă soldată cu moartea mai multor persoane, precum şi de nerespectarea standardelor de siguranţă, a indicat comitetul de anchetă.
În incendiu au murit şapte bărbaţi şi patru femei cu vârste între 57 şi 83 de ani, a precizat comitetul. Se crede că în clădire erau 15 oameni în momentul izbucnirii focului, în jurul orei 3 dimineaţa (22.00 GMT luni). Incendiul a fost stins trei ore mai târziu. Cele 11 victime erau locatari vârstnici ai căminului cu probleme de mobilitate şi nu au putut fi evacuaţi rapid, a relatat Interfax. Responsabila locală pentru protecţie socială Lenara Ivanova a afirmat, citată de RIA Novosti, că este vorba de un cămin privat şi autorităţile nu dispun de alte informaţii cu privire la acesta. Înregistrată ca „lăcaş de caritate”, instituţia era autorizată să furnizeze asistenţă socială persoanelor vârstnice, fără a fi însă autorizată să le ofere găzduire.
Taguri
Articolul anterior 22.725 de unități navale au tranzitat canalele navigabile în primele unsprezece luni din 2020
Articolul următor Canotaj / Simona Radiș, desemnată drept „steaua în ascensiune” a lunii decembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei