Rompetrol Rafinare va trimite 130 de lucrători din sectorul petrochimic în șomaj tehnic, pe o perioadă de două luni, a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Petrică Tancău, președintele Sindicatului Liber "Petrochimistul", care deține de câteva zile și funcția de vicepreședinte al Confederației CNSLR - Frăția.
- Publicitate -
Oamenii vor fi trimiși acasă și vor încasa 75% din salariu. Motivația acestei măsuri este legată de căderea pieței, a explicat liderul. Sindicatul poartă negocieri cu conducerea companiei pentru a obține un procent mai mare la salariu pentru lucrătorii afectați de această decizie.
Sectorul petrochimic al combinatului de la Năvodari este specializat în producția de polimeri. În prezent, din cauza crizei economice care a lovit puternic unele industrii, precum cea auto, cantitatea de polimeri cerută de piață a scăzut dramatic. În consecință, prețul polimerilor a coborât sub un prag care face nerentabilă producția lor. La unele sortimente de polimeri, prețul a scăzut cu 41%, de la 1.760 la 1.034 de dolari pe tonă. La altele, a scăzut cu procente care variază între 40% și 26%.
Polimerii produși la Năvodari sunt destinați atât pieței externe, cât și celei interne.
"În cazul producției de polimeri, este pentru prima oară când ne confruntăm cu un asemenea fenomen. Celelalte sectoare ale combinatului de la Năvodari nu sunt afectate de turbulențele din piață" - afirmă Tancău.
În prezent, pe întreaga platformă industrială lucrează circa 2.900 de lucrători, din care 540 de salariați în sectorul petrochimic.
Actualul contract colectiv de muncă este valabil până la 31 decembrie 2009. În curând, ar trebui să înceapă negocierea noului contract. Salariile vor fi discutate, însă, în luna mai. "Evoluția lor va depinde de situația internațională" - declară liderul sindical.