Vineri, 05 Iunie 2026

16 ani de închisoare pentru 18 lovituri de cuțit

de Camelia MIU - MITRIC Joi, 04 Decembrie 2008 190 2 min citire
Bărbatul care și-a înjunghiat fratele de 18 ori, omorându-l cu sânge rece, a fost condamnat la 16 ani de închisoare de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Constanța.
În fața instanței, Mihai Micliuc a recunoscut comiterea faptei. El a povestit magistraților că nu vroia decât să îl sperie pe Nicolae Micliuc, fratele său, care se repezise asupra lui cu o șurubelniță.
"Nu vroiam decât să-l sperii, nici n-am simțit când a intrat cuțitul în el. Mi-am dat seama că este mort doar în momentul în care a căzut la pământ", a relatat inculpatul.
Bărbatul a mai adăugat că, după ce victima a alunecat pe podea și nu mai mișca, s-a îndepărtat de el și, de la o distanță de aproximativ 1,5 m, a aruncat cuțitul, care s-a înfipt în capul victimei. Conform declarațiilor lui Mihai Micliuc, fratele său s-ar fi făcut vinovat de moartea tatălui lor, care a decedat în urma unui stop cardiac cauzat de stresul pe care i-l provoca Nicolae Micliuc. Întrebat de instanță de ce nu s-a oprit după primele două lovituri pe care le-a aplicat cu cuțitul, Mihai Micliuc a precizat că "fratele meu stătea încă în picioare și chiar, mai mult, avea o atitudine agresivă".
Potrivit rechizitoriului, fapta s-a petrecut în noaptea de 29 spre 30 aprilie, când Micliuc s-a luat la ceartă cu fratele său, Nicolae Micliuc, pentru că acesta din urmă a refuzat să dea muzica mai încet.
Cei doi se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar familiile lor spun că, în astfel de momente, deveneau agresivi. Mai mult, bărbații nu se aflau la primul incident de acest gen. Rudele spun că Mihai Micliuc își mai lovise fratele cu un cuțit, în urmă cu cinci ani, când erau plecați împreună la muncă, în Turcia. Și în ianuarie 2008, situația s-a repetat. Știind la ce se poate ajunge, concubinele celor doi au ascuns, în noaptea respectivă, toate cuțitele în sobă și în aragaz.
Cu toate acestea, în jurul orei 1,30, Mihai Micliuc i-a cerut fratelui său să oprească muzica, însă acesta nu l-a ascultat. Cei doi s-au luat la ceartă. După aproximativ un sfert de oră, Mihai Micliuc a plecat spre bucătărie. Deși a fost sfătuit de concubina sa să fugă din locuință, Nicolae a rămas pe loc. Concubina a fugit la vecini, să anunțe Poliția, dar era deja prea târziu când a prins legătura.
Operatorul i-a zis că fuseseră alertați de Mihai Micliuc, care a anunțat că și-a ucis fratele. Conform propriilor declarații, după ce l-a lovit de 18 ori cu cuțitul, Mihai s-a îndepărtat câțiva metri de victimă, a aruncat cuțitul în direcția acesteia și i l-a înfipt în cap, unde a rămas înțepenit până la venirea polițiștilor. Micliuc a adăugat că regretă fapta și că merită să fie pedepsit pentru că și-a ucis fratele.
Articolul anterior Elev bucureștean trimis în judecată pentru trafic de droguri
Articolul următor Pentru a cincea oară interlopul Sîrbu este pe jumătate… liber

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei