Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea in judecată a lui Robert Gabriel Moroșanu, de 18 ani, din București, elev, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri și deținere de droguri pentru consum propriu.
- Publicitate -
Potrivit anchetatorilor, la data de 20 iulie 2008, noaptea, în stațiunea Mamaia, lângă Clubul "La Mania", Moroșanu a fost prins având asupra sa 25 de comprimate de ecstazy (MDMA). El a fost găsit, alături de doi prieteni, dar asupra cărora nu au fost descoperite droguri.
Din câte se pare, Moroșanu ar fi cumpărat drogurile respective de la o persoană din București, cu 250 de lei bucata, și voia să le vândă pe litoral cu 350 de lei bucata.
Procurorii spun că tânărul a mai fost cercetat în minorat de anchetatorii bucureșteni, pentru că a fost prins având asupra sa două grame de canabis. Dat fiind faptul că el era minor, anchetatorii au dispus atunci neînceperea urmăririi penale, aplicându-i tânărului doar o amendă.
Dosarul elevului a fost trimis pe rolul Tribunalului Constanța, iar ieri s-a înregistrat primul termen de judecată. Instanța a fost nevoită să amâne procesul, pentru data de 5 ianuarie 2009, pentru ca inculpatul să-și angajeze apărător.