Cota de popularitate a noului președinte francez Emmanuel Macron ajunge la 62%, iar a prim-ministrului Edouard Philippe la 55%, potrivit unui sondaj Ifop publicat de Journal du Dimanche, scrie AFP.
- Publicitate -
La întrebarea: "Sunteți mulțumit sau nemulțumit de Emmanuel Macron ca președinte?", 12% au răspuns "foarte mulțumiți" și 50% "mai repede mulțumiți", în total 62% "mulțumiți".
Invers, 20% s-au declarat "mai repede nemulțumiți" și 11% "foarte nemulțumiți", 31% "nemulțumiți", iar 7% nu s-au pronunțat.
În comparație, François Hollande a obținut 61% "mulțumit" la începutul mandatului său (mai 2012), Nicolas Sarkozy 65% (în mai 2007), Jacques Chirac 51% (în mai 2002) și 59% (în mai-iunie 1995).
Întrebați în același mod cu privire la activitatea lui Edouard Philippe în funcția de prim-ministru, 5% s-au declarat "foarte mulțumiți" și 50% "mai repede mulțumiți", în total 55% "mulțumiți".
Invers, 18% s-au declarat "mai repede nemulțumiți" și 6% "foarte nemulțumiți", 24% "nemulțumiți", iar 21% nu s-au pronunțat.