Prim-ministrul turc a denunțat vineri seară o "tentativă ilegală" a unui grup din cadrul armatei, la scurt timp după închiderea parțială în direcția Asia-Europa a podului de pe Bosfor la Istanbul. Armata turcă a anunțat că a preluat puterea în Turcia pentru a restabili ordinea și menține drepturile omului. Șeful Statului Major al armatei turce este printre cei luați ostatici la cartierul general din Ankara. Președintele turc Tayyip Erdogan este în siguranță. Canalul public anunță proclamarea legii marțiale. Președintele Recep Tayyip Erdogan denunță o "revoltă a unei minorități în interiorul armatei". Un ofițer recent înlăturat ar fi principalul organizator al loviturii de stat. Avionul în care se află președintele Erdogan a aterizat la Istanbul. Președintele Erdogan a apărut în mijlocul mulțimii de susținători în afara aeroportului din Istanbul. Un total de 754 de militari au fost arestați în legătură cu puciul unui grup de soldați rebeli.Un total de 754 de militari au fost arestați în legătură cu puciul unui grup de soldați rebeli în Turcia ce părea să fi luat sfârșit sâmbătă dimineața, dar care s-a soldat cu moartea a cel puțin 60 de persoane, a anunțat sâmbătă agenția de presă progouvernamentală Anadolu citată de AFP.
- Publicitate -
Cinci generali și 29 de colonei au fost demiși din funcții la ordinul ministrul de interne, Efkan Ala, a precizat agenția de presă turcă.
Prim-ministrul turc Binali Yildirim a ordonat sâmbătă armatei să doboare avioanele și elicopterele aflate în mâinile militarilor puciști, a declarat un responsabil turc, informează AFP.
"Avioane de luptă au decolat de la baza lor din Eskisehir", în vestul Turciei, pentru a lupta contra aparatelor rebelilor, a precizat acest responsabil.
XXX
Erdogan a adăugat că milioane de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva tentativei de lovitură de stat, pe care a descris-o drept opera adepților clericului musulman din Statele Unite Fethullah Gulen, pe care el îl acuză de mult timp că încearcă să se folosească de adepții săi din sistemul judiciar și armată pentru a răsturna guvernul turc.
Tentativa de lovitură de stat este un act de trădare și un motiv pentru "a curăța" forțele armate de elementele trădătoare, a mai spus președintele turc Tayyip Erdogan.