Zeci de mii de bulgari vor rămâne fără loc de muncă chiar în cele mai dificile luni ale anului, cele de iarnă, iar în buget nu există bani pentru subvenții menite să reducă șomajul, a avertizat ministrul muncii și politicilor sociale, Hasan Ademov.
- Publicitate -
Potrivit oficialului bulgar, o bombă cu ceas pune în pericol piața muncii. Aproximativ 50.000 de angajați cu contracte de muncă pe termen limitat în cadrul programului operațional "Resurse Umane" vor rămâne fără job în octombrie, noiembrie și decembrie, pentru că aceste contracte expiră în lunile respective.
Alți 30.000 sunt angajați sezonieri în turism și vor rămâne și ei șomeri la finalul sezonului estival. Ministrul Ademov crede că, dacă acești oameni își pierd locurile de muncă, rata șomajului ar crește de la 11,2%, cât a fost la sfârșitul lunii aprilie, la circa 14%. Ademov a adăugat că, spre sfârșitul lunii aprilie, au fost contractați 99% dintre banii din programul național de acțiune pentru ocuparea forței de muncă, iar doar 11 milioane de leva (circa 5,5 milioane de euro) rămân pentru cheltuieli neprevăzute.