Suedia intenționează să expulzeze până la 80.000 de migranți intrați pe teritoriul său în 2015 și a căror cerere de azil a fost sau va fi respinsă, precizează ministrul de Interne, Anders Ygeman.
- Publicitate -
"Se discută despre 60.000 de persoane, însă se poate ajunge la 80.000", a declarat ministrul pentru cotidianul financiar Dagens Industri și postul național de televiziune, precizând că guvernul a cerut poliției și Oficiului pentru migrație să organizeze aceste repatrieri.
"În mod normal, expulzările se efectuează cu zborurile de pasageri, dar, ținând cont de numărul amintit, va trebui să utilizăm mai mult avioane charter special închiriate și expulzările vor dura mai mulți ani", a afirmat Anders Ygeman.