Marți, 21 Iulie 2026

Percheziții într-un dosar de spălare a banilor. Anchetatorii au ridicat bani și dispozitive electronice

de Antonia IVAN Marţi, 21 Iulie 2026 77 < 1 min citire
Percheziții într-un dosar de spălare a banilor. Anchetatorii au ridicat bani și dispozitive electronice
Polițiștii au făcut marți patru percheziții în județele Vâlcea și Timiș, într-un dosar de spălare a banilor. Anchetatorii susțin că trei bărbați ar fi transferat aproximativ 1,5 milioane de lei proveniți din înșelăciuni comise în străinătate.
Potrivit Poliției Române, perchezițiile au fost efectuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vâlcea, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Două descinderi au avut loc în județul Vâlcea și alte două în județul Timiș.

Tranzacții prin conturi din România și Germania

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2022, trei bărbați, cu vârste de 28, 36 și 52 de ani, ar fi primit și transferat, prin conturi bancare deschise în România și Germania, aproximativ 1,5 milioane de lei, cunoscând că sumele proveneau din infracțiuni de înșelăciune comise în afara țării.

Ce au găsit anchetatorii

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat telefoane mobile, dispozitive electronice, documente privind deschiderea unor conturi bancare și aproximativ 10.000 de euro.
Unul dintre bărbații vizați a fost identificat și dus la sediul IPJ Vâlcea pentru audieri, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate, conform știrileprotv.ro.
Taguri
Articolul anterior Se strică vremea în Dobrogea. Cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii
Articolul următor Cei doi elevi constănțeni cu media 10 la Bacalaureat vor primi stimulente financiare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei