Sâmbătă, 06 Iunie 2026

La mitingul BNS, din capitală 850 de sindicaliști constănțeni vor sancționa politica guvernului

de Ion TIȚA-CĂLIN Luni, 11 Mai 2009 357 2 min citire
Organizațiile Blocului Național Sindical se pregătesc pentru mar-șul și mitingul de protest care vor avea loc pe 14 mai 2009, în capitală. Vor participa 10.000 de persoane și va fi cea mai amplă acțiune revendicativă organizată în România, de la declanșarea crizei economice în toamna lui 2008. Ea va marca un moment important în evoluția mișcării sindicale din țara noastră, care se confruntă cu efectele sociale devastatoare ale recesiunii.
Nu doar pentru BNS, ci pentru întregul sindicalism românesc, acțiunea de la 14 mai va fi un test. Ea va demonstra capacitatea sindicatelor de a influența politica guvernului, de a-l obliga să le satisfacă revendicările.
Județul nostru va fi reprezentat, la mitingul din capitală, de 850 de sindicaliști, dintre care 500 de persoane mobilizate de Filiala BNS Constanța și alte 350, de către Federația Națională a Sindicatelor Portuare.
"Suntem nevoiți să ieșim în stradă pentru că guvernul și celelalte instituții ale statului nu fac aproape nimic pentru a stopa valurile de concedieri. Au trecut mai multe luni de la declanșarea crizei, dar nu am văzut un plan concret de măsuri menite să stopeze închiderea locurilor de muncă și să genereze creșterea economică. Din contra, noua politică fiscală duce la adâncirea crizei economice și sociale. Scăderea puterii de cum-părare a salariilor se accentuează. Discrepanțele din sistemul de salarizare s-au adâncit în ultimii ani. Salariații au beneficiat prea puțin de pe urma anilor de creștere econo-mică, dar sunt cei mai afectați de criză" – a declarat, pentru cotidianul "Cuget Liber", Dede Perodin, președintele Sindicatului Liber al Na-valiștilor, care deține și funcția de vicepreședinte al Filialei BNS Con-stanța.
Ce așteaptă BNS de la Guvernul României? "Executivul trebuie să definească împreună cu partenerii sociali un cadru general clar pentru politica salarială, în perioada de criză. În cadrul lui, prioritatea trebuie sa fie acordată drepturilor fundamentale ale lucrătorilor și acordurilor colective, tocmai pentru a avea o garanție că vor fi asigurate salarii corecte și decente. În al doilea rând, trebuie desființate privilegiile din sistemul salarial și cel de pensii, care au dus la creșterea inechității sociale și a poverii fiscale a salariaților. Cerem reformarea sectorului public, dar fără a fi afectată calitatea serviciilor oferite cetățenilor. Nu în ultimul rând, statul trebuie să reglementeze piața ener-getică, astfel încât prețuri practicate să nu fie prohibitive pentru populație. Este nevoie de politici care să permită accesul tuturor categoriilor sociale la produsele și serviciile de bază" – afirmă liderul sindical.
Articolul anterior Ofițerul anului în Forțele Navale, un pușcaș marin de la Babadag
Articolul următor Asigurarea obligatorie a locuințelor, în dezbatere publică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei