Un român în vârstă de 35 de ani care locuieşte în localitatea Casarano din provincia Lecce a fost arestat pentru tentativă de omor. Bărbatul îşi va ispăşi pedeapsa după ce va ieşi din spital.
- Publicitate -
Potrivit La Reppublica, citat de observatornews.ro, bărbatul şi-a agresat atât soţia, cât şi soacra. Întreg scandalul a început după ce soţia i-a spus că vrea să se despartă de el. Furios, românul a pus mâna pe o foarfecă şi a atacat-o mai întâi pe soacra sa, care asista la discuţie, o femeie în vârstă de 53 de ani. Aceasta a reuşit să iasă din apartament şi s-a refugiat în blocul vecin. Românul şi-a îndreptat apoi atenţia spre soţia sa.
Atac brutal al bărbatului
A luat un cuţit şi a rănit-o pe femeie la braţe, umeri şi cap. Tânăra în vârstă de 29 ani s-a închis în dormitor pentru a scăpa de atacul brutal, dar soţul nu a renunţat. A încercat să ajungă la ea prin balcon, dar s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la etajul 3. A suferit multiple fracturi şi a fost transportat de urgenţă la spital. Când îşi va reveni, va fi transferat direct la penitenciar unde va aştepta să-şi afle pedeapsa pentru tentativă de omor. Din pricina violenţei ieşite din comun, judecătorul care a preluat cazul a dictat direct transferarea românului într-un penitenciar imediat ce starea de sănătate va permite acest lucru.
Ancheta însă continuă pentru a se stabili care va fi cu exactitate durata pedepsei. În timpul discuţiilor cu poliţiştii italieni, soţia le-a spus carabinierilor că nu este prima dată când bărbatul e agresiv, dar nu a făcut nicio plângere de teama repercusiunilor. Şi mama tineri, soacra bărbatului, a depus mărturie. Cele două mărturii, alături de fotografiile făcute de poliţie în apartament ar trebui să constituie probe solide pentru condamnarea agresorului.