Arheologii au găsit în Peru "probe privind cel mai mare loc de sacrificiu colectiv pentru copii din cele două Americi și probabil din istoria lumii", descoperind osemintele a peste 140 de copii, a anunțat joi revista National Geographic, preluată de AFP.
- Publicitate -
Descoperirea a fost făcută în apropiere de o faleză la oceanul Pacific, în regiunea La Libertad (nord), unde a trăit civilizația precolumbiană Chimu, potrivit Agerpres.
Căutările au început în 2011 și au dus inițial la descoperirea rămășițelor a 42 de copii și 76 de lama, într-un templu vechi de 3.500 de ani.
"Când căutările s-au încheiat în 2016, am descoperit în acest sit rămășițele a încă peste 140 de copii și 200 de tinere lama", potrivit cercetării din revistă, precizând că analizele au permis datarea acestor rămășițe umane între anii 1400 și 1450.
"Chiar dacă sacrificii umane au fost semnalate la azteci, la maiași sau la incași în cronici spaniole din era colonială și documentate de cercetările științifice moderne, descoperirea unui loc de sacrificiu pentru copii la scară mare în civilizația precolumbiană Chimu, care este puțin cunoscută, este una fără precedent nu numai în America, ci în lumea întreagă", potrivit National Geographic.
Cercetările au fost efectuate de o echipă internațională condusă de peruanul Gabriel Prieto, de la Universitatea națională din Trujillo, și John Verano, de la Universitatea din Tulane din SUA.
"Personal, nu mă așteptam la asta (...) și cred nimeni altcineva nu ar fi putut să-și imagineze", a declarat Verano, citat de National Geographic.
Copiii sacrificați aveau între 5 și 14 ani, în timp ce, în cadrul acestui ritual, erau ucise lama de mai puțin de 18 luni.
"Rămășițele scheletice ale copiilor și ale animalelor prezintă semne de tăieturi pe stern, precum și coaste dislocate, ceea ce sugerează că pieptul victimelor a fost deschis, poate pentru a facilita extracția inimii", semnalează cercetarea din National Geographic.
Copiii au fost îngropați ca și cum s-ar fi uitat spre mare, iar animalele lama cu fața spre est, unde se află Anzii.
"Este vorba despre un sacrificiu ritualic, realizat într-un mod foarte sistematic", subliniază Verano.
Civilizația Chimu trăia de-a lungul coastei peruane, până la teritoriul de astăzi al Ecuadorului, însă a dispărut în 1475, după ce a fost învinsă de imperiul incaș.