Duminică, 07 Iunie 2026

A vrut să se arunce de pe podul de la Agigea pentru că Guvernul nu a anulat taxa auto l "Sinucigașul" a fost recunoscut rapid de polițiști, el fiind cel care, anul trecut, a amenințat că aruncă același pod în aer dacă nu vorbește cu Bush, Putin și Băsescu

de Camelia MIU - MITRIC Vineri, 13 Februarie 2009 463 2 min citire
Ieri dimineață, în jurul orei 10, Poliția, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Salvarea au intrat în alertă după ce au fost sesizate că un bărbat amenință că se aruncă de pe podul de la Agigea.
Echipajele au pornit în trombă către locul indicat, unde au găsit un bărbat, care era urcat pe unul din stâlpii de susținere ai podului, de unde amenința că se aruncă. El acuza "corupția și mafia din România" și că Guvernul nu a anulat taxa auto…
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au reușit să-l convingă pe om, în scurt timp, să renunțe la protest.
Nu mică a fost însă mirarea oamenilor legii când l-au recunoscut pe protestatar. El nu era nimeni altul decât Ion Pleșciuc, de 49 de ani, cel care, anul trecut, în timpul summit-ului, a oprit jeep-ul pe același pod de la Agigea, amenințând că-l aruncă în aer dacă nu vorbește cu președinții Bush, Putin și Băsescu.
Atunci, după ce a anunțat oamenii legii, printr-un telefon la 112, despre intenția sa, polițiștii au oprit circulația în zonă, timp de aproximativ două ore.
Ei au intervenit în forță după ce bărbatul a lovit cu jeep-ul pe care-l conducea un autovehicul al pirotehniștilor sosit la fața locului.
În cele din urmă, trupele DIAS au spart geamurile mașinii cu bâte și l-au scos afară pe Ion Pleșciuc, după care l-au urcat într-o ambulanță.
În autoturism, care aparținea fiului "teroristului", nu au fost găsite materiale explozibile.
Ion Pleșciuc are trei copii și la momentul respectiv abia se întorsese din Spania, unde lucrase ca instalator.
El a spus că a recurs la acest gest deoarece nu a reușit să recupereze niște bani pe care i-a împrumutat cuiva și că, la rândul său, ar avea datorii la unele persoane.
Pentru noua "ispravă", Ion Pleșciuc a fost amendat cu suma de două milioane de lei vechi, la Legea 61/’91.
Articolul anterior Două persoane au rămas internate în spital după ce au fost înjunghiate
Articolul următor Cinci ani de închisoare pentru că a furat pensia unui bătrân

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei