Accident tragic în localitatea Lichendorf, la granița cu Slovenia. O româncă de 17 ani a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită în plin de un tren.
- Publicitate -
La volan se afla iubitul tinerei, care a forțat semaforul roșu, considerând că are timp să traverseze calea ferată. Mecanicul de locomotivă n-a putut frâna la timp, iar trenul a izbit violent partea dreaptă a mașinii, potrivit realitatea.net. Ușa a zburat în aer, iar tânăra de 17 de ani a fost proiectată la zece metri de mașină, deși purta centura de siguranță. Trenul s-a oprit după 60 de metri.
"Fata a fost găsită decedată la zece metri de mașină. Șoferul a fost transportat în stare gravă la clinica din Wagna", a declarat un polițist. Tânărul de 20 de ani se va alege cu dosar penal pentru ucidere din culpă, scrie libertatea.ro