Duminică, 07 Iunie 2026

Acord de principiu în zona euro pentru deblocarea ajutorului de urgență destinat Greciei

de Cuget Liber Sâmbătă, 02 Iulie 2011 251 1 min citire
Miniștrii de finanțe din zona euro au ajuns la un acord de principiu pentru deblocarea, sâmbătă, în cadrul unei teleconferințe, a ajutorului de urgență de care Grecia are nevoie pentru a evita falimentul imediat, a declarat, vineri, un diplomat european citat de Agerpres.
Miniștrii nu au avansat însă în ceea ce privește încheierea unui acord, la sfârșitul acestei săptămâni, asupra noului plan de salvare a Greciei, a precizat sursa citată.
O reuniune extraordinară privind ajutorul destinat Greciei era inițial prevăzută pentru duminică la Bruxelles, însă "a fost înlocuită cu o conferință telefonică sâmbătă", a anunțat serviciul de presă al Uniunii Europene.
"Deja s-a ajuns la un acord privind eliberarea" celei de-a cincia tranșe a împrumutului de 110 miliarde de euro pe trei ani acordat în mai 2010 Atenei, a spus diplomatul, sub rezerva anonimatului.
Grecia are nevoie ca Fondul Monetar Internațional (FMI) și europenii să deblocheze 12 miliarde de euro pentru a nu intra în faliment în această vară. Atena a îndeplinit principala condiție fixată de creditorii săi odată cu adoptarea în această săptămână a unui nou plan de austeritate de către parlamentul elen.
Autoritățile elene au solicitat, de asemenea, un nou plan de salvare financiară cu o valoare apropiată celui de anul trecut, adică 110 miliarde de euro, pentru a-și acoperi nevoile până în 2014 inclusiv. Europenii sunt de acord, însă doresc ca creditorii privați ai Greciei (bănci, de societăți de asigurări, fonduri de investiții...) să participe pe bază de voluntariat.
Articolul anterior Românii și bulgarii vor primi permise de lucru în Olanda doar în condiții excepționale
Articolul următor Danemarca a aprobat reintroducerea controalelor la granițele cu Germania și Suedia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei