Duminică, 07 Iunie 2026

Acordurile de normalizare a relațiilor cu Armenia vor fi analizate de Parlamentul turc săptămâna viitoare

de Cuget Liber Marţi, 13 Octombrie 2009 320 < 1 min citire
Acordurile de normalizare semnate sâmbătă de Turcia și Armenia vor fi supuse săptămâna viitoare Parlamentului turc, care va decide dacă trebuie aprobate sau respinse, a anunțat ieri Guvernul turc, transmite AFP.
"Protocoalele vor fi supuse Parlamentului săptămâna viitoare. Legislativul va decide dacă trebuie aprobate sau respinse", a declarat vicepremierul turc Cemil Cicek, după o reuniune de guvern. "Parlamentul va urmări, fără îndoială, evoluțiile din Armenia în timpul procesului" de examinare a acordurilor, a subliniat Cicek.
Turcia și Armenia au semnat sâmbătă, la Zürich, în Elveția, două protocoale de normalizare a relațiilor bilaterale. Aceste acorduri vizează reconcilierea celor două țări, după decenii de ostilitate. Pentru a intra în vigoare, ele trebuie ratificate de parlamentele celor două țări.
În Turcia, precum și Armenia, guvernele dispun de majoritățile parlamentare necesare pentru a obține ratificarea acordurilor, dar se confruntă cu critici virulente ale opoziției din cele două țări.
Cicek, care este și purtător de cuvânt al Guvernului, a repetat că stabilirea unei păci durabile în regiune depinde și de rezolvarea diferendului dintre Armenia și Azerbaidjan, aliat-cheie al Turciei, în dosarul Nagorno-Karavah.
Articolul anterior 41 de oameni au murit într-un atentat sinucigaș în Pakistan
Articolul următor Cetăți dobrogene în așteptarea prezentului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei