Vineri, 05 Iunie 2026

Actorul Eric Dane, ”McSteamy” din Anatomia lui Grey, a murit la 53 de ani

de Madalina PETRESCU Vineri, 20 Februarie 2026 99 2 min citire
Actorul Eric Dane, ”McSteamy” din Anatomia lui Grey, a murit la 53 de ani
Actorul Eric Dane, care l-a interpretat pe chipeşul doctor Mark Sloan în serialul de televiziune de succes „Anatomia lui Grey”, a murit joi la vârsta de 53 de ani, a anunţat familia sa, la mai puţin de un an după ce a dezvăluit că suferă de scleroză laterală amiotrofică, sau SLA, informează vineri Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Timp de 15 ani, Dane a jucat rolul unui chirurg plastician poreclit „McSteamy” de personajele feminine din serial. De asemenea, a jucat în serialul „Euphoria” şi a declarat că, după diagnosticare, va reveni totuşi pe platourile de filmare pentru al treilea sezon.
Eric Dane a murit joi după-amiază, în urma unei lupte curajoase cu SLA", a anunţat familia sa într-un comunicat, potrivit revistei People şi altor mass media.
Şi-a petrecut ultimele zile înconjurat de prieteni dragi, de soţia sa devotată şi de cele două fiice frumoase ale sale, Billie şi Georgia, care erau centrul lumii sale".
SLA este o boală progresivă în care creierul unei persoane pierde conexiunea cu muşchii. Este cunoscută şi sub numele de boala Lou Gehrig, după jucătorul de baseball din Hall of Fame, care a murit din cauza acestei boli în 1941, la vârsta de 37 de ani.
De-a lungul călătoriei sale cu SLA, Eric a devenit un susţinător pasionat al conştientizării şi cercetării, hotărât să facă o diferenţă pentru alţii care se confruntă cu aceeaşi luptă", a adăugat familia lui Dane.
Dane şi soţia sa, actriţa Rebecca Gayheart, care au împreună doi copii, s-au despărţit în 2018, după 14 ani de căsnicie. Dar în martie anul trecut, chiar înainte ca Dane să îşi anunţe public diagnosticul, Gayheart a încercat să anuleze cererea de divorţ, a relatat People, citând documente judiciare.
Eric William Dane, care mai are un frate mai mic, s-a născut pe 9 noiembrie 1972, în San Francisco, dintr-un tată arhitect şi o mamă casnică, arată biografia sa de pe IMDB.com.
Primul său rol în televiziune a fost în „The Wonder Years” în 1993, iar 2005 i-a adus marea şansă cu „Anatomia lui Grey”. Printre rolurile sale pe marele ecran se numără „Marley & Me” şi „X-Men: The Last Stand”.
Taguri
Articolul anterior Decizii importante în ședința CL Medgidia. Actualizare chirii ANL și sprijin pentru elevi
Articolul următor Ajutor uriaș pentru tineri și șomeri peste 45 de ani! Ce prime anunță Guvernul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei