Agenția Internațională pentru Energia Atomică (AIEA, cu sediul la Viena) a confirmat, vineri, prezența unui stoc de uraniu concentrat ("yellow cake") lângă orașul Sebha, situat la 660 kilometri sud de Tripoli, informează AFP. Canalul de știri CNN a anunțat, joi, că forțe ale noului regim libian au descoperit un obiectiv militar conținând după toate probabilitățile materiale radioactive.
- Publicitate -
"Suntem în măsură să confirmăm că există uraniu concentrat (yellow cake) stocat în butoaie într-un loc de lângă Sebha, în centrul Libiei, care fusese declarat de către Libia la AIEA", a indicat purtătoarea de cuvânt a agenției internaționale privind denuclearizarea, Gill Tudor.
"AIEA a stabilit modalități de verificare, pe care le va efectua la obiectiv după stabilizarea situației în țară", a explicat reprezentanta agenției. Orașul Sebha se află într-o oază din deșertul libian.