Două treimi dintre germani sunt nemulţumiţi de guvernul cancelarului Olaf Scholz, la un an după preluarea mandatului.
- Publicitate -
Într-un sondaj realizat de institutul de cercetare a opiniei publice YouGov pentru dpa, 33% dintre respondenţi s-au declarat mai curând nemulţumiţi şi alţi 33% foarte nemulţumiţi de prestaţia alianţei dintre Partidul Social Democrat (SPD), Verzi şi Partidul Liberal Democrat (FDP). Doar 3% au afirmat că sunt foarte mulţumiţi şi 23% mai curând mulţumiţi.
Alegătorii diferitelor partide din coaliţie au opinii foarte diferite despre activitatea guvernului: 56% dintre alegătorii Verzilor au spus că sunt mulţumiţi, în schimb doar 24% dintre cei care au votat pentru FDP au exprimat o opinie similară. În rândul susţinătorilor SPD, nivelul de mulţumire şi cel de nemulţumire sunt mai mult sau mai puţin echilibrate, situându-se la 48% și 47%.
Răspunsurile alegătorilor în ce-l priveşte pe cancelar însuşi sunt uşor mai favorabile decât guvernului în ansamblu, 64% declarându-se nemulţumiţi şi 29% mulţumiţi. Comparativ însă cu predecesoarea sa Angela Merkel, Scholz stă mult mai prost: o majoritate de 51% consideră că Angela Merkel a fost un cancelar mai bun şi doar 19% au apreciat că Scholz este mai bun. Merkel este în avantaj chiar şi în rândul alegătorilor SPD, la o diferenţă de 39% faţă de 37%.
Din cele trei partide din coaliţie, Verzii sunt văzuţi cel mai bine, 28% dintre respondenţi considerând că aceştia au aplicat în cea mai mare măsură propriile politici în cadrul guvernului. Doar 23% au fost de părere că SPD exercită cea mai mare influenţă asupra politicii guvernului şi doar 19% au apreciat că ideile FDP au cele mai mari şanse să devină realitate.