Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Alegeri legislative în Grecia / Grecii sunt chemati duminică la urne

de Cuget Liber Duminică, 20 Septembrie 2015 267 < 1 min citire
Alegeri legislative în Grecia / Grecii sunt chemati duminică la urne
Alegeri în Grecia. Grecii au început în această dimineață să voteze, într-un nou scrutin legislativ, al doilea din 2015 și al cincilea în șase ani, pentru a alege un nou parlament după demisia din august a fostului premier Alexis Tsipras, liderul Syriza, care a determinat organizarea acestor alegeri anticipate.
Urnele s-au deschis la ora locală 07.00 și se vor închide la ora 19.00. Autoritățile au pus la dispoziția celor peste 9,8 milioane de greci cu drept de vot aproximativ 19.100 de secții de votare, în 56 de districte electorale.
Partidul de stânga Syriza, al fostul premier Alexis Tsipras, și formațiunea de centru-dreapta Noua Democrație (ND), condusă de Vangelis Meimarakis, erau cotate foarte apropiate în sondaje, cu un ușor avans, de până la 3%, pentru stânga radicală.
Însă niciunul dintre cele două partide nu ar urma să obțină 151 din cele 300 de locuri din parlament necesare pentru a forma o majoritate. Prin urmare, formațiunea învingătoare va trebui să încerce să formeze o coaliție de guvernământ, posibil cu partidul de centru Potami sau cu PASOK (socialiști).
Taguri
Articolul anterior Tragedie pe Marea Mediterană. O barcă ce transporta zeci de migranți s-a scufundat
Articolul următor VIDEO genial! Are și omu' dreptate! Un ardelean face senzație la mall

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei