Sâmbătă, 06 Iunie 2026

ALERTĂ ÎN GRECIA! Stare de urgență în destinaţii preferate de români! Restricţii peste restricţii

de Cuget Liber Joi, 25 Iulie 2024 4540 < 1 min citire
ALERTĂ ÎN GRECIA! Stare de urgență în destinaţii preferate de români! Restricţii peste restricţii
Chiar când Grecia se pregăteşte să înregistreze un număr record de turişti pe timpul verii, presiunea apei este din ce în ce mai mică. Mii de români şi-au rezervat vacanţele în insulele greceşti, acolo unde sunt mari probleme cu apa din cauza secetei.
Criza severă de apă din insulele greceşti îi face pe localnici să caute soluţii şi chiar să se gândească la folosirea apei de mare. Autorităţile au declarat deja stare de urgenţă pe insule ca Leros, Sifnos şi părţi din Creta şi Kefalonia, scrie antena3.ro
În Naxos, nivelul lacurilor este deja la o treime din cât era anii trecuţi în aceeaşi perioadă. Pe insula Karpathos, au fost impuse restricții privind schimbarea apei din piscine, iar în Thasos se caută soluții pentru desalinizarea apei de mare pentru consum uman.
Precipitaţiile insuficiente şi canicula care a debutat anul acesta cu o lună mai devreme sunt motivele care au dus la secetă. Specialiştii spun că situaţia afectează deja animalele şi plantele.
În delta Evros, caii sălbatici mor de sete, iar în alte zone, căldura extremă a distrus deja părţi importante din plantaţiile de măslini. Cultivatorii spun că există riscul să se piardă toată producţia.
Taguri
Articolul anterior Sportivii cei mai medaliaţi din istoria Jocurilor Olimpice de vară
Articolul următor JO 2024: Atleta română Florentina Iuşco, suspendată pentru dopaj

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei