Zilele trecute am primit pe adresa redacției un mesaj care ne-a impresionat. Campania ziarului "Cuget Liber" se pare că începe să aibă un efect pe care ni l-am dorit din start: ca victimele (fie ele femei ori bărbați) să vorbească despre problemele lor, să reușească să lupte și să nu se lase dominate de greutăți.
- Publicitate -
Este foarte important să vorbești cu cineva de încredere atunci când ai astfel de probleme, ne spun psihologii, iar ziarul nostru vă oferă o șansă de a lupta cu propriile greutăți, de a găsi o soluție, de a vă descărca emoțional, bineînțeles sub rezerva anonimatului și confidențialității.
Poveștile dumneavoastră de viață, modul prin care ați reușit să răzbateți și să ieșiți la liman pot reprezenta un model pentru alte victime care trec prin ceea ce ați trecut dvs. cândva. Iar victimele care trec în acest moment prin astfel de experiențe pot fi ajutate.
Prin intermediul Asociației "O NOUĂ ȘANSĂ", înființată în urma campaniei "Cuget Liber" privind violența domestică, vă putem asigura consiliere psihologică, juridică și medicală gratuite, iar în scurt timp sperăm să reușim să amenajăm și să dăm în funcțiune un centru privind primirea persoanelor aflate în astfel de dificultăți.
Vă redăm în continuare mesajul unei femei care a trecut printr-o experiență de acest fel și care a ales să spargă zidul pe care, de obicei, aceste persoane îl creează în jurul lor. Îi admirăm curajul și o înțelegem cât de greu i-a fost. Și ea, și noi, credem că exemplul ei trebuie urmat.
"Dragele mele... mă numesc Dana, sunt divorțată de un an și jumătate de un om care nu merită nici măcar să întorc capul spre el... deși avem un copil frumos împreună. Am pornit singură la drum fără nimeni... doar eu și copilul meu, atât mai contează... Dar am curaj, acum nimic nu mă mai poate opri și trebuie să ajung acolo unde mi-am propus, e greu, dar trebuie să fac asta nu mă las acum când am scăpat de rău. Nu am pe nimeni aproape, doar nopțile când stau și plâng, când mă gândesc că trebuie să lupt și simt că nu mai pot... mai primesc și acum amenințări, dar dorința de a fi liniștită alături de copilul meu mă face să iau totul în râs și să merg mai departe. Tot ce îmi doresc este să nu cad, să pot să cresc copilul... Am avut și eu nevoie de ajutor, de comprese reci pe vânătăi, de batiste umede pe răni, dar nimeni nu a ridicat un deget și asta m-a făcut să lupt și să nu mă uit înapoi pentru nimic în lume. Oare câte dintre noi suntem în situația asta? Oare de ce autoritățile abia ne ajută? Sincer vă spun, pe mine Poliția mă trimitea după coli de cerere să-mi scriu plângerea ori de câte ori mergeam la ea... Unde sunt acei oameni buni? Știe cineva cum e când ți se închid toate ușile? Nu știe nimeni… Vă spun eu asta... Doar noi cele lovite de soți sau mai bine zis de soartă… Vreau să pot să vă ajut, nu financiar, ca nu am atâția bani, dar mă ofer voluntar să ajut alte suflete la calea drumurilor și a cuvintelor încrucișate. Vă mulțumesc că ați citit e-mail-ul meu și aștept un răspuns pentru a-mi oferi ajutorul. Cu respect Dana..."
