Ambasada SUA la Havana a reluat miercuri eliberarea în mod normal a vizelor pentru cubanezii care doresc să se stabilească în Statele Unite, în contextul unui exod record către această ţară, însă fără a se contura o normalizare a relaţiilor cu insula comunistă, relatează AFP.
- Publicitate -
„Statele Unite depun eforturi pentru a asigura o emigrare sigură, legală şi ordonată pentru cubanezi, extinzându-şi serviciile consulare la Havana şi reluând (procedurile) de reîntregire a familiei", a declarat vineri misiunea diplomatică americană într-un comunicat, confirmând reluarea eliberării vizelor pe 4 ianuarie.
Ambasada SUA a anunţat în martie anul trecut redeschiderea consulatului său, închis din 2017 din cauza unor presupuse incidente de sănătate care i-au afectat pe diplomaţii săi.
Mai multe întâlniri la nivel înalt pe tema migraţiei au urmat apoi, mai întâi la Washington şi apoi la Havana, cu scopul de a reactiva acordurile în domeniul migraţiei între cele două ţări, întrerupte în timpul preşedinţiei lui Donald Trump (2017-2021).