Vineri, 05 Iunie 2026

Angela Merkel vrea să continue prietenia strânsă cu Londra

de Cuget Liber Joi, 25 Iulie 2019 187 < 1 min citire
Angela Merkel vrea să continue prietenia strânsă cu Londra
Cancelarul german Angela Merkel l-a felicitat, marți, pe noul premier britanic Boris Johnson, insistând asupra faptului că ea și-ar dori să continue prietenia strânsă cu Marea Britanie, aflată în plin divorț de UE, informează AFP. 
"Îl felicit pe Boris Johnson și aștept cu nerăbdare o bună colaborare. Cele două țări ale noastre trebuie să continue să fie unite printr-o prietenie strânsă", a subliniat șefa guvernului german într-un mesaj pe Twitter postat de către purtătoarea sa de cuvânt, Ulrike Demmer. 
În una din primele declarații făcute după alegerea sa, Boris Johnson a promis, așa cum a făcut și în timpul campaniei sale, că Brexitul va avea loc la 31 octombrie, o nouă dată prevăzută după ce Regatul Unit a eșuat în ratificarea acordului de retragere negociat cu UE înainte de sfârșitul lunii martie. 
Boris Johnson, fost ministru de Externe, care a concurat cu actualul șef al diplomației britanice Jeremy Hunt la șefia Partidului Conservator și implicit la funcția de prim-ministru, a obținut 66% din voturile celor aproximativ 159.000 membri ai Partidului Conservator care s-au exprimat. 
Taguri
Articolul anterior Criza din Venezuela amenință securitatea internațională!
Articolul următor "Rușii încearcă în continuare să influențeze alegerile americane"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei