Duminică, 07 Iunie 2026

Ankara a încetat să cumpere petrol iranian pentru a respecta sancțiunile americane

de Cuget Liber Vineri, 24 Mai 2019 309 < 1 min citire
Ankara a încetat să cumpere petrol iranian pentru a respecta sancțiunile americane
Turcia a pus capăt în totalitate importurilor de petrol iranian la începutul lunii mai pentru a respecta sancțiunile americane, chiar dacă le dezaprobă, informează AFP. 
"În calitate de aliat strategic al SUA, respectăm sancțiunile", a declarat, miercuri, un oficial turc sub protecția anonimatului, în marja unei vizite la Washington a adjunctului ministrului Afacerilor externe Yavuz Selim Kirandu. 
Administrația Trump a impus din nou sancțiuni regimului de la Teheran, după ce a părăsit, în urmă cu un an, pactul nuclear. Aceste sancțiuni interzic în special exporturile de petrol și vizează, de asemenea, orice țară care ar continua să cumpere acest produs din Iran. 
Opt țări, printre care Turcia, China, India și Japonia, au beneficiat inițial de o derogare pentru a continua să importe țiței din Iran, derogare ce nu a mai fost reînnoită după încetarea sa pe 2 mai. 
După anunțul deciziei SUA de a nu reînnoi derogările, Ankara a lăsat să se înțeleagă că nu se va conforma. "Nu vom accepta sancțiuni și constrângeri unilaterale privind modul în care ne gestionăm relațiile cu vecinii", a declarat ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu. 
Taguri
Articolul anterior Salvați Copiii atrage atenția asupra unei noi crize umanitare în Somalia
Articolul următor Viitorul summit al NATO va avea loc la Londra, în luna decembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei