Duminică, 07 Iunie 2026

Aproape un sfert dintre venezueleni au nevoie de ajutor umanitar

de Cuget Liber Sâmbătă, 30 Martie 2019 195 < 1 min citire
Aproape un sfert dintre venezueleni au nevoie de ajutor umanitar
24 la sută din populația Venezuelei, respectiv șapte milioane de persoane, au nevoie de ajutor umanitar, potrivit unui raport al ONU, care arată că malnutriția și maladiile sunt în creștere în țara latinoamericană aflată în criză, relatează AFP.
Acest raport a fost transmis președintelui Nicolas Maduro, care a dat vina pe sancțiunile economice americane pentru situația din țara sa și pe opozantul său Juan Guaido, care cere plecarea lui Maduro din funcție.
Potrivit documentului de 45 de pagini, care citează cifre ale unor universități venezuelene, peste 94 % din populație trăia în sărăcie în 2018, dintre care 60% într-o sărăcie extremă.
Consumul de carne și de legume a scăzut între 2014 și 2017, iar cel de lapte - cu 77%.
Aproximativ 3,7 milioane de persoane suferă de malnutriție, un flagel ce a atins 22% dintre copiii cu vârste sub cinci ani, potrivit ONU.
Au reapărut maladii precum tuberculoza, difteria, malaria sau hepatita A, din cauza îndeosebi a lipsei de acces la apă potabilă. 
Taguri
Articolul anterior Rachete rusești. Ankara respinge presiunile americane
Articolul următor CEDO a respins plângerea depusă de Vlad Filat privind condițiile de detenție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei