Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Armata americană și CIA, calificate drept "teroriste" de Iran

de Cuget Liber Luni, 01 Octombrie 2007 267 3 min citire
Parlamentul iranian a adoptat sâmbătă un text prin care armata americană și CIA sunt calificate drept "teroriste", răspunzând astfel unei moțiuni a Congresului american care atribuise același calificativ Gardienilor Revoluției, armata ideologică a regimului de la Teheran, relatează AFP și Reuters.
"Armata americană și CIA sunt teroriste, pentru că îi susțin pe teroriști", afirmă documentul semnat de 215 deputați din cei 290 câți numără Parlamentul iranian, a anunțat agenția IRNA.
Parlamentarii iranieni citează drept argumente "folosirea bombelor atomice în Japonia", "ocuparea unor țări precum Vietnamul, Irakul și Afganistanul", "sprijinul acordat regimului sionist (Israel - n.r.), implicarea guvernului în operațiunile teroriste ale regimului împotriva popoarelor oprimate din Palestina și Liban", dar  și "sprijinul acordat de armata americană și CIA grupărilor teroriste din al-Qaida și talibanilor", potrivit agenției ISNA, citată de AFP.
"Condamnând ocuparea unor țări precum Irakul și Afganistanul de către armata americană, deputații iranieni cer Națiunilor Unite să împiedice existența centrelor de tortură de la Guantanamo, Abu Ghraib și a închisorilor secrete americane din diverse țări", au declarat parlamentarii, potrivit IRNA.
Parlamentarii iranieni condamnă în declarația semnată sâmbătă "încălcarea (dreptului internațional - n.r.) de către armata americană și crearea unui climat de nesiguranță în regiune".
Congresul american a adoptat în această săptămână un text care cerea guvernului să plaseze Gardienii Revoluției (trupele Pasdaran) pe lista organizațiilor teroriste.
Statele Unite și Iranul, care au întrerupt relațiile diplomatice la puțin timp după Revoluția Islamică din Iran din 1979, și-au intensificat confruntarea din cauza ambițiilor nucleare ale Teheranului. De asemenea, Washingtonul și Teheranul se învinovățesc reciproc pentru violențele din Irak.

Articolul anterior Cititorii întreabă:
Articolul următor HCM, bicicleta rămasă fără ghidon

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei