Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Armata siriană a recucerit de la Statul Islamic câmpuri petroliere din zona Raqqa

de Cuget Liber Luni, 17 Iulie 2017 213 < 1 min citire
Armata siriană a recucerit de la Statul Islamic câmpuri petroliere din zona Raqqa
Armata siriană, cu sprijin aerian puternic din partea Rusiei, a forțat, sâmbătă, luptătorii Statului Islamic să se retragă din jurul mai multor sonde de petrol din provincia Raqqa, transmite Reuters. Jihadiștii își apără acum ultimele teritorii controlate în Siria.
Televiziunea de stat Ikhbariyah citează surse militare potrivit cărora armata a preluat controlul câmpurilor petroliere de la Wahab, al Fahd, Dbaysan, al-Qseer, Abu al Qatat și Abu Qatash și al unor sate din deșertul din sud-vestul provinciei Raqqa, la sud de orașul Rasafa. Acesta a fost eliberat, luna trecută, de sub ocupația militanților jihadiști.
În ultimele luni, trupele guvernamentale siriene, alături de miliții sprijinite de Iran, au avansat la est de Alep și au recucerit de la Statul Islamic teritorii întinse la vest de Eufrat. În capitala lor de facto, Raqqa, islamiștii luptă acum împotriva unor forțe susținute de Statele Unite.
Următorul obiectiv al armatei siriene este orașul Sukhna, cheia către provincia Deir Zor din est, de la frontiera cu Irakul, și probabil ultimul bastion al Statului Islamic după ce va pierde Raqqa. 
Taguri
Articolul anterior UE finanțează distrugerea unor muniții în Bosnia și Herțegovina
Articolul următor Mămici disperate! Vaccinul diftero-tetanic lipsește de luni de zile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei