Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Artefact furat din Anglia, găsit la un târg din România

de Cuget Liber Vineri, 06 Ianuarie 2012 2249 1 min citire
Un pupitru ornamentat din alamă, având în capăt un vultur cu aripile deschise, a fost furat, în urmă cu câteva luni, în plină zi, dintr-o biserică din Wiltshire, în Marea Britanie, dar a fost descoperit de curând la un târg de antichități din România, informează BBC.
Obiectul are o înălțime de 1,2 metri și a fost furat, în septembrie, de la Biserica Sfintei Cruci, din Ashton Keynes. Artefactul a fost descoperit în România de un bărbat care a contactat poliția din Wiltshire, după ce, căutând pe internet, a văzut că obiectul fusese furat, scrie NewsIn.
Gaye Horrell, reprezentantă a bisericii păgubite, a spus că este uluită de vestea că pupitrul a fost găsit, întrucât era convinsă că obiectul a fost deja topit. Congregația, a spus ea, nu are nici cea mai mică idee când a fost fu-rat obiectul, de fapt. "E prea mare ca să poată fi mutat cu ușurință, iar biserica este încuiată noaptea, prin urmare trebuie să fi fost târât din biserică în plină zi", a adăugat Horrell.
Pupitrul, evaluat la 2.000 de lire sterline, a fost identificat grație unei plăcuțe pe care era gravat numele bisericii.
Poliția din Wiltshire a crezut mai întâi, când a primit emailul din România, că este vorba despre o înșelătorie, dar a văzut apoi că în email era dat un număr de mobil.
Taguri
Articolul anterior Omagii pentru biologul român dispărut în Noua Zeelandă
Articolul următor Președintele Argentinei, operat de cancer

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei