Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Atac cu arme chimice. Cel puțin 35 de oameni uciși în Siria

de Cuget Liber Miercuri, 05 Aprilie 2017 164 < 1 min citire
Atac cu arme chimice. Cel puțin 35 de oameni  uciși în Siria
Cel puțin 35 de civili, printre care nouă copii, au fost uciși, ieri dimineață, într-un atac aerian cu gaz toxic, într-un oraș din nord-vestul Siriei, a anunțat organizația non-guvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează AFP, citată de Agerpres.
OSDO a informat că persoanele au murit sufocate la Khan Shaykhun, în provincia Idlib, dar organizația nu a fost în măsură să ofere mai multe informații privind natura gazului.
Alte zeci de persoane suferă de probleme respiratorii și alte simptome.
OSDO, cu sediul în Marea Britanie și care dispune de o amplă rețea de surse de informație pe întreg teritoriul Siriei, nu a putut preciza nici dacă raidurile au fost efectuate de avioane ale armatei siriene sau de cele ale Rusiei, aliată a regimului de la Damasc.
O bună parte din teritoriul provinciei Idlib se află sub controlul unei alianțe a insurgenților și jihadiștilor.
Guvernul sirian a dezmințit utilizarea de arme chimice în acest război, care s-a soldat deja cu peste 320.000 de morți de la declanșarea lui, în martie 2011. Regimul de la Damasc a ratificat Convenția asupra interzicerii de arme chimice în 2013. 
Taguri
Articolul anterior Întorsătură de situație în cazul catastrofei aeriene de la Smolensk. Cine va fi pus sub acuzare
Articolul următor Situație fără precedent! Ziar închis după ce reporterii de investigație au fost uciși

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei