Duminică, 07 Iunie 2026

Atac lângă mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai. SI revendică atentatul

de Cuget Liber Joi, 20 Aprilie 2017 220 < 1 min citire
Atac lângă mănăstirea  Sf. Ecaterina din Sinai.  SI revendică atentatul
Mai mulți oameni înarmați au atacat forțele de securitate lângă mănăstirea Sfânta Ecaterina din Egipt, în sudul Sinaiului, ucigând cel puțin un polițist și rănind alți patru, a precizat ministerul egiptean al Sănătății, la doar o săptămână după două atentate sinucigașe asupra unor biserici, soldate cu 45 de morți, transmite Reuters.
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat responsabilitatea pentru atacul asupra unui punct de control al poliției situat la mai multe sute de metri de intrarea în mănăstire, una aflată între cele mai importante situri creștine din lume, adaugă Reuters.
Atacul are loc cu zece zile înainte de programata vizită în Egipt a Papei Francisc și la doar o săptămână după atentatele din Duminica Floriilor asupra unor biserici creștine, de asemenea revendicate de SI, care au aruncat țara în doliu și au marcat una dintre cele mai sângeroase zile pentru minoritatea creștină din Egipt în ultimele decenii.
Taguri
Articolul anterior Atentat dejucat în Franța: Trei kilograme de exploziv, arme și un drapel al SI, în posesia suspecților arestați
Articolul următor Fostul președinte american George Bush, grav bolnav

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei