Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Atentat cu mașină-capcană. 20 de morți și cel puțin 50 de răniți

de Cuget Liber Joi, 22 Iunie 2017 351 < 1 min citire
Atentat cu mașină-capcană. 20 de morți și cel puțin 50 de răniți
Cel puțin 20 de persoane au fost ucise și 50 rănite în explozia unui vehicul-capcană, astăzi, în fața unei bănci din orașul Lahskar-Gah, capitala provinciei Helmand, din sudul Afganistanului, potrivit unor responsabili locali citați de AFP și Reuters.
Atentat cu mașină-capcană. Victimele sunt militari și civili, care așteptau în fața sediului New Kabul Bank din Lashkar Gah pentru a-și primi salariul.
Bilanțul victimelor ar putea crește, a declarat Omar Zwak, purtător de cuvânt al guvernatorului din Helmand, precizând că zona a fost securizată de forțele afgane. 
Aceeași sucursală a New Kabul Bank a fost vizată de un atac similar în luna februarie, revendicat de talibani și care s-a soldat cu șase morți și în jur de 20 de răniți.
Lashkar Gah, unde se află două spitale foarte importante pentru toată regiunea, este practic încercuit de talibani, insurgenții controlând trei sferturi din provincia Helmand.
Taguri
Articolul anterior AVEM UN NOU SUBPREFECT! DUMITRU JEACĂ, ÎNVESTIT ÎN FUNCȚIE
Articolul următor RAJA. Când vine apa rece în cartierul Tomis Plus din Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei