Un atentat sinucigaș a fost comis într-o moschee din nordul Afganistanului cu ocazia rugăciunii Aid al-Adha, sărbătoarea musulmană a sacrificiului. Bilanțul arată moartea a 32 de persoane și rănirea altor 30. Potrivit autorităților, un kamikaze s-a aruncat în aer la încheierea rugăciunii în principala moschee din orașul Maymana. "Sunt cel puțin 32 de morți, 17 civili și 15 polițiști", a declarat pentru AFP guvernatorul provinciei Abdul Satar Barez, menționând, de asemenea, circa 30 de răniți.Numeroși responsabili guvernamentali asistau la această rugăciune tradițională în moschee, inclusiv șeful poliției provinciale Abdul Khaliq Aqsai, care a fost rănit în timpul exploziei.
- Publicitate -
Atentatul nu a fost revendicat imediat, dar insurgenții talibani desfășoară periodic astfel de acțiuni în Afganistan.
Acest atentat are loc după ce la începutul săptămânii au avut loc confruntări sângeroase în această provincie, altădată pașnică, între forțele de securitate afgane și talibani.
Oficialii afgani au afirmat că au ucis 25 de talibani, între care mollahul Yaar Mohammad, un comandant considerat "guvernatorul fantomă" al Faryab, în cadrul luptelor dintr-o piață locală.
Insurgenții dispun de "guvernatori fantomă" în provinciile țării al căror scop este să creeze o autoritate paralelă pentru puterea civilă afgană, percepând impozite și impunând o formă radicală a legii islamice.