Duminică, 07 Iunie 2026

Australia are nevoie de 21 de milioane de doze de vaccin împotriva gripei porcine

de Cuget Liber Miercuri, 15 Iulie 2009 276 < 1 min citire
Australia are nevoie de 21 de milioane de doze de vaccin împotriva gripei porcine
19 oameni au murit de gripă porcină în Australia
Australia, țara cea mai grav afectată de gripa porcină din zona Asia-Pacific, a comandant ieri 21 de milioane de vaccinuri împotriva virusului A(H1N1), în condițiile în care pandemia se extinde în continuare în lume, a anunțat o sursă oficială citată de AFP. Autoritățile speră să pună în aplicare un program amplu de vaccinare în luna octombrie, pentru a ține sub control propagarea virusului în această țară, unde s-au înregistrat deja 9.000 de cazuri de infectare și 19 decese.
"Practic, toți oamenii care au murit de gripă porcină aveau antecedente medicale care au fost agravate de gripă, dar vor exista și cazuri de oameni fără antecedente", a avertizat Jim Bishop, oficial din serviciile medicale federale.
Un responsabil din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat luni că pandemia de gripă porcină nu poate fi oprită și că toate țările vor avea nevoie de vaccin.
Virusul, care combină elemente de gripă umană, porcină și aviară, a infectat peste 100.000 de persoane în lume, potrivit OMS, și a provocat moartea a peste 429 de pacienți.  Situația din Australia pare să se fi aflat în mare parte la originea deciziei OMS de a decreta pandemie în 11 iunie.
Articolul anterior Parlamentul European are un nou președinte
Articolul următor Israelul, acuzat de trafic cu gumă de mestecat afrodiziacă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei