Orașul Sydney a înregistrat un record de căldură. Termometrul a atins 45,8 grade Celsius după-amiază, în contextul în care Australia trece printr-o vară toridă, scrie Agerpres. Recordul precedent datează din 1939, când cel mai mare oraș australian a înregistrat 45,3 grade Celsius.Sutele de incendii de vegetație și cele câteva săptâmâni de caniculă i-au determinat pe meteorologi să introducă noi culori pentru codurile de temperatură, respectiv roz și roșu.
- Publicitate -
"Astăzi este o zi istorică pentru Sydney. Niciodată nu s-a înregistrat o asemenea căldură în oraș de când se fac măsurători de temperatură", a spus Dick Whitaker, meteorolog la canalul meteo Weather Channel.
În ultimul raport al comisiei guvernamentale pentru climă, se arată că Australia s-a confruntat mereu cu valuri de căldură, dar schimbările climatice au înrăutățit situația, inducând riscul unor perioade caniculare mai lungi și mai dese, unor zile cu mult mai călduroase, care favorizează incendiile de vegetație
Cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Australia datează din 1960, când termometrul a urcat la 50,7 grade C în mica localitate Oodnadatta din statul Australia de Sud.