Un cetățean bulgar a fost arestat marți seară în Germania în cazul asasinării jurnalistei de televiziune Viktoria Marinova, au confirmat miercuri autoritățile bulgare, transmit agențiile internaționale de presă, scrie Agerpres.
- Publicitate -
'Ancheta a permis identificarea unui bărbat care a fost arestat în cursul nopții trecute de poliția din Germania la cererea noastră', a precizat ministrul bulgar de interne, Mladen Marinov, într-o conferință de presă la Sofia.
'În acest stadiu, nu considerăm că omorul are legătură cu activitatea profesională a victimei', a indicat procurorul-șef Sotir Țațarov.
El a precizat că autoritățile bulgare au emis mandat european de arestare pe numele lui Severin Krasimirov, născut în 1997, acuzat de crimă și viol.
Potrivit postului de televiziune bulgar Nova, care cita o sursă apropiată anchetei, ADN-ul persoanei reținute este 100% identic cu mostrele de ADN care au fost prelevate din probe găsite în locul crimei, informație confirmată de ministrul de interne.