Vineri, 05 Iunie 2026

Polonia Autorităţile, în alertă! "Obiect neidentificat, pătruns în spaţiul aerian"

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 13 Mai 2023 224 < 1 min citire
Autorităţile, în alertă! "Obiect neidentificat, pătruns în spaţiul aerian"
Ministerul apărării de la Varşovia a comunicat sâmbătă că un obiect neidentificat a pătruns în spaţiul aerian polonez, din direcţia Belarusului, transmite Reuters.
"Centrul de Operaţiuni Aeriene a observat apariţia în spaţiul aerian polonez a unui obiect care zbura dinspre Belarus", a anunţat ministerul printr-un mesaj pe Twitter, adăugând că "probabil este un balon de observaţie", iar "contactul s-a pierdut în apropiere de Rypin" (oraş mic din nordul Poloniei - n. red.).
Un purtător de cuvânt al Forţei de Apărare Teritorială a declarat că este în curs o căutare a obiectului.
Reuters nu a reuşit să obţină imediat comentarii din partea autorităţilor ruse şi belaruse.
Agenţia reaminteşte că Polonia este foarte atentă la încălcarea spaţiului său aerian, în contextul războiului din Ucraina vecină, după incidentele din noiembrie şi decembrie anul trecut, când pe teritoriul polonez au ajuns rachete. Doi polonezi au murit în noiembrie loviţi de o rachetă pusă de Varşovia pe seama unei lansări greşite a apărării antiaeriene ucrainene, iar în aprilie un obiect militar a fost descoperit în nordul ţării. Securitatea naţională este un subiect important înaintea alegerilor din acest an. 
Taguri
Articolul anterior Ninsori în Spania, după o secetă îndelungată şi un val de căldură timpuriu
Articolul următor "Datorită lui un copil de 3 ani TRĂIEȘTE!" Un micuț inconștient, care nu mai respira, salvat la limită de un polițist

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei