Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Avion american fără pilot, interceptat deasupra Golfului Persic

de Cuget Liber Sâmbătă, 10 Noiembrie 2012 294 1 min citire
Avion american fără pilot, interceptat deasupra  Golfului Persic
Un avion american fără pilot de tip Predator a fost interceptat la 1 noiembrie în spațiul aerian internațional al Golfului Persic de către două avioane de vânătoare iraniene care au deschis focul asupra acestuia fără să îl atingă, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului. Avionul american fără pilot efectua o misiune de supraveghere "de rutină", la aproximativ 30 de kilometri de coastele iraniene, în momentul în care două avioane iraniene de tip Su-25 l-au interceptat, o "premieră" potrivit lui George Little.
Incidentul s-a produs la ora 8.50 GMT, când avioanele de tip Suhoi au deschis focul cu tunul "în cel puțin două rânduri", fără să semnaleze că ar fi avut intenția să tragă asupra avionului american fără pilot, care nu era înarmat, a adăugat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
"Statele Unite au transmis iranienilor că vom continua să efectuăm zboruri de supraveghere de rutină deasupra apelor internaționale, în Golf, conform unei practici stabilite de mult timp și angajamentului nostru pentru securitate în regiune", a declarat el.
Golful, închis de Strâmtoarea Ormuz, tranzitată de un important trafic petrolier, este o zonă strategică pentru Statele Unite, care și-au consolidat prezența militară în regiune din cauza unor tensiuni cu Teheranul în privința programului nuclear iranian controversat. 
Taguri
Articolul anterior Explozie produsă la o uzină farmaceutică din Canada
Articolul următor China sporește măsurile de securitate în regiunile tibetane

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei