Duminică, 07 Iunie 2026

Avocatul Ion Popescu rămâne candidatul PD-L la șefia Consiliului Județean Conducerea partidului i-a cerut lui Stelian Duțu să nu candideze pentru a "nu îl încurca pe Onaca" în cursa pentru Primăria Constanța

de Cosmin ZAPOROJAN Marţi, 15 Aprilie 2008 1076 3 min citire
Conducerea PD-L a decis, ieri, ca avocatul Ion Popescu să fie candidatul partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța și nu Stelian Duțu. Liderii democrat-liberalii și-au menținut astfel decizia luată săptămâna trecută, respingând contestația lui Duțu și ignorând memoriul de susținere al primarilor PD-L din județ.
Președintele organizației județene a PD-L, Stelian Duțu, a fost invitat ieri la ședința BPN în care s-a hotărât numele celui care va candida pentru șefia CJC. Duțu spune că liderii partidului i-au cerut să nu candideze, promițându-i în schimb un loc eligibil pe lista pentru CJC. "Mi-au cerut să nu candidez pentru că așa vrea Onaca. Mi-au propus un loc pe listă, să merg prin județ și să-i ajut pe candidații noștri să câștige primăriile", a declarat liderul PD-L Constanța.
Duțu povestește că cei din conducere i-au prezentat un sondaj de opinie în care diferența dintre el și Nicușor Constantinescu este foarte mare, în timp ce într-un alt sondaj, Dorel Onaca se află la o distanță mult mai mică de Radu Mazăre în cursa pentru Primăria Constanța. "Mi-au cerut să nu candidez pentru a nu îl încurca pe Onaca. Nu au vrut în schimb să-mi pună la dispoziție sondajul și baza de date. Astea sunt lu-crăturile partidului. Oricum, mi-au dat de înțeles că este comandă de sus, din cer", spune Duțu.
Despre viitorul său politic, președintele PD-L Constanța nu a vrut să facă prea multe comentarii. Stelian Duțu vrea ca mai întâi să se întâlnească zilele următoare cu membrii și primarii din județ pentru a le comunica lor decizia, urmând ca apoi să acționeze în consecință.
Onaca spune că nu are nicio legătură cu decizia BPN
Candidatul PD-L pentru funcția de primar al Constanței, senatorul Dorel Onaca, a respins categoric acuzațiile lui Duțu, potrivit cărora el ar fi cerut partidului să-i respingă candidatura. "Nu are nicio legătură. BPN a validat săptămâna trecută candidatura lui Ion Popescu. În urma unei contestații, comisia s-a reunit azi. Mie mi s-a comunicat de la BPN că a rămas în vigoare hotărârea de săptămâna trecută, prin care Ion Popescu este can-didatul partidului pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța. Repet, nu am avut nicio legătură cu nominalizarea sau nenominalizarea lui Duțu. Eu sunt sigur că tandemul Onaca - Popescu este varianta câștigătoare.
Într-adevăr, domnul Popescu nu are o notorietate politică foarte mare, însă, ca notorietate profe-sională, este cel mai bun. Mai onorabilă decât candidatura decanului Baroului Constanța nu ar putea fi decât cea a președintelui Curții de Apel, însă el nu poate să candideze", a declarat Onaca.
"Scoaterea județului din Evul Mediu" – obiectivul lui Popescu
Candidatul PD-L pentru șefia CJC, avocatul Ion Popescu, este decanul Baroului Constanța și secretar executiv al organizației județene a partidului. El spune că va propune locuitorilor județului "un alt mod de dezvoltare economică și socială", precizând că prioritățile sale sunt "scoaterea județului din Evul Mediu" și dezvoltarea infrastructurii: apă, drumuri, electrificare.
Ion Popescu a precizat că zilele următoare va avea loc o ședință la PD-L Constanța în care va discuta despre candidatura sa cu cei din biroul județean.
Articolul anterior Some 1,000 Romanian workers submit CVs to return home, at job fair held in Spain
Articolul următor Riscul de a fi pieton în Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei