Bancomatele din Grecia sunt luate cu asalt. Oamenii sunt speriați că țara ar putea intrat în incapacitate de plată și au început să scoată bani încă de la primele ore ale dimineții, potrivit B1.ro.
- Publicitate -
Între timp, premierul elen, Alexis Tsipras, a anunțat că va organiza un referendum în legătură cu documentul ce ar putea rezulta după ședința Eurogrupului la care iau parte Grecia și principalii săi creditori (Detalii AICI). Tsipras a declarat că Grecia nu va ceda niciunei forme de șantaj.
Grecii s-au dus cu noaptea în cap pentru a-și retrage banii depuși la bancă, speriați fiind de șirul negocierilor eșuate. Dacă la ultima reuniune a miniștrilor de finanțe din zona euro care are loc sâmbătă la Bruxelles nu se ajunge la un acord, Grecia ar putea intra în incapacitate de plată.
Conform Wall Street Journal, cele două tabere nu cad la înțelegere din cauza diferențelor în privința pensiilor și taxelor. Creditorii cer reducerea majorărilor de taxe impuse companiilor și dublarea reducerii cheltuielilor pentru apărare. Creditorii vor și venituri mai mari din taxa pe vânzări și reducerea beneficiilor din pensii, în loc de creșterea contribuțiilor.