Președintele SUA, Barack Obama, a grațiat simbolic doi curcani, ieri, în ajunul sărbătoririi Zilei Recunoștinței, o tradiție anuală de origine folclorică la Casa Albă, relatează AFP.
- Publicitate -
Doi curcani durdulii, răspunzând la numele de Caramel și Popcorn, și-au cunoscut ora de glorie la amiază, în reședința prezidențială, fiind grațiați de președintele Obama în fața a zeci de reporteri și fotoreporteri.
Cei doi curcani, pentru care Casa Albă s-a amuzat să organizeze un concurs de popularitate pe Twitter și Facebook, vor fi trimiși spre casa lui George Washington de pe Muntele Vernon, situat la 20 km sud de capitala federală.