Joi, 04 Iunie 2026

Barack Obama anunță că nu va face niciun compromis

de Cuget Liber Marţi, 17 Septembrie 2013 77 < 1 min citire
Președintele SUA, Barack Obama, a afirmat, într-un interviu televizat, că dorește să discute cu republicanii din Congres cu privire la buget, dar că nu va face nici cel mai mic compromis privind creșterea plafonului datoriei, relatează AFP. 
Dacă nu se ajunge la un acord, guvernul federal s-ar putea confrunta cu deficit de plată a datoriei, la mijlocul lunii viitoare. 
Conservatorii, majoritari în Camera Reprezentanților, par deciși să utilizeze problema creșterii plafonului datoriei americane, în prezent estimată la peste 16.700 miliarde de dolari, în disputa cu Casa Albă privind finanțarea legii reformei sănătății a președintelui Obama. "Ceea ce nu sunt pregătit să negociez este plafonul datoriei", a declarat Obama. "Observați că nu s-a ajuns niciodată în trecut să se compromită creditul și buna credință a SUA cu prețul retragerii unei legislații majore cum poate fi legea privind asigurările de sănătate", a continuat președintele american. 
Taguri
Articolul anterior Incendiu la bordul unui submarin nuclear rus
Articolul următor O săptămână de greve și proteste împotriva concedierilor din sectorul public, în Grecia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei