Președintele american Barack Obama, aflat într-o vizită la Rangoon cu obiectivul de a susține reformele politice în curs, a fost primit, ieri, la domiciliul opozantei Aung San Suu Kyi, care a exprimat o anumită prudență, temându-se de un "miraj al succesului" reformelor politice. Cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace (Suu Kyi în 1991, iar Obama în 2009) s-au întâlnit deja, în septembrie, la Casa Albă. Ei au discutat, de această dată, în casa familiei Suu Kyi, în care opozanta a petrecut 15 ani de arest la domiciliu.
- Publicitate -
"Momentul cel mai dificil al unei tranziții este cel în care se întrevede succesul. Trebuie să fim foarte atenți să nu fim înșelați de un miraj al succesului", a declarat cea pe care admiratorii săi o numesc "Doamna".