Duminică, 07 Iunie 2026

Bilanțul cazurilor de COVID a ajuns la 19 milioane în lume. SUA și Brazilia, cele mai afectate țări de pandemie

de Cuget Liber Vineri, 07 August 2020 146 < 1 min citire
Bilanțul cazurilor de COVID a ajuns la 19 milioane în lume. SUA și Brazilia, cele mai afectate țări de pandemie
Foto: diariodemallorca.es
Peste 19 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost înregistrate în lume, dintre care un milion în patru zile, potrivit unui bilanț efectuat de France Presse din surse oficiale, scrie Agerpres.
În total, au fost anunțate cel puțin 19.000.553 de cazuri, dintre care 712.315 decese. Peste 4 din 10 cazuri au fost înregistrate în Statele Unite și Brazilia, cele mai afectate două țări cu respectiv 4.870.367 de cazuri (159.864 de decese) și 2.912.212 infecții (98.493 de decese).
Regiunea cu cele mai multe contaminări este America Latină și Caraibe, cu peste 5.292.000 de cazuri detectate dintre care 211.732 de decese. Urmează Canada și Statele Unite (4.988.928 cazuri, 168.868 decenii) și Europa (3.289.249, 212.155).
Africa, continentul cel mai puțin afectat după Oceania, a depășit un milion de cazuri joi seară, dintre care mai mult de jumătate în Africa de Sud.
Cifra numărului de contaminări reflectă doar o parte din numărul real de cazuri, în timp ce multe țări folosesc testele doar pentru urmărire sau nu dispun de suficiente resurse pentru a desfășura campanii mari de depistare.
Taguri
Articolul anterior Trafic auto blocat în oraș. Ce zone sunt afectate
Articolul următor Sunt sute de focare de Covid-19 în țară. Arafat vorbește despre "măsuri mai drastice" și carantină

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei